Întâmplarea asta o să-ți redea încrederea în români

Share
12
Tweet
Foto: shutterstock.com

Weekendul ăsta în București am asistat la o scenă tulburătoare care, totuși, m-a lăsat cu o concluzie pozitivă.

Mă plimbam sâmbătă cu prietena prin zona Timpuri Noi, pe Nerva Traian, când – la un moment dat – o femeie ne oprește în dreptul trecerii de pietoni. Avea în jur de 40 de ani și era însoțită de un copil de vreo 9-10. „Nu vă supărați... Mă ajutați, vă rog, să trec strada?”. Recunosc că am ezitat inițial, gândindu-mă că poate e vreun truc prin care să fim buzunăriți. Femeia părea sănătoasă, copilul nu spunea nimic. Am zis s-o ajutăm, totuși, așa că am luat-o unu’ de-un braț, unu’ de-un braț, și am pornit tuspatru către trotuarul de vizavi.

Aici eram (foto: maps.google.com)

Atunci am observat că femeia merge cumva încrucișat, cu picioarele îndoite spre interior. Nu avea deloc vlagă și se deplasa cu mare dificultate, gâfâind la fiecare pas. A ajuns la capătul puterilor tocmai când eram pe șinele de tramvai, la axul drumului. S-a înroșit la față și a izbucnit în plâns, văitându-se că trebuie să se întindă un pic. Ne-a dezvăluit că a fost operată pe creier în urmă cu zece ani și că de-atunci a mai trecut prin întâmplări similare de sute de ori.

Uitându-mă încontinuu după vreun tramvai care ne-ar putea călca, am cuprins-o pe doamnă de spate și am încercat s-o menținem pe verticală. Câțiva șoferi opriseră la trecere și se holbau la noi, iar eu le făceam semn că pot trece. Nu mă așteptam să reluăm traversarea prea curând.

Atunci ne-am intersectat pe trecere cu un adolescent vizibil îngrijorat de priveliște. „Ce se-ntâmplă? O cunoașteți pe doamna? E cu dvs.? Pot să vă ajut?”, ne-a bombardat el cu întrebări. I-am explicat pe scurt situația și ne-a oferit o mână de ajutor.

După încă 2-3 pași mici și nesiguri, apare un domn. Aceleași întrebări, aceleași răspunsuri. Bărbatul spune că are studii medicale și ne îndeamnă să sunăm la 112 fără întârziere. Se alătură și el grupului. Epuizată, femeia ne roagă insistent să nu chemăm salvarea, că i s-a mai întâmplat de sute de ori și că n-au ce să-i facă.

Apar încă doi bărbați care, din câte am înțeles, tocmai trecuseră cu mașina pe lângă noi și au tras pe dreapta să vadă ce se-ntâmplă. Fiind acum șase la număr, am luat-o pe doamnă pe sus și am întins-o pe bancheta din spate a mașinii ultimilor doi. Avea nevoie de odihnă și căldură.

Foto: facebook.com

Apoi ne-am îngrămădit cu toții în jurul copilului și am încercat să aflăm mai multe: unde e tatăl? „Nu e prin zonă...”. Vreo bunică, vreo mătușă? „Nu...”. „Vreun prieten apropiat pe care-l putem suna?”. „Nu știu...”. Între timp, adolescentul sunase la 112, iar 5 minute mai târziu a sosit ambulanța SMURD.

Paramedicii nu știau să ofere decât primul ajutor, așa că doamna urma să fie transportată la cel mai apropiat spital, după ce lăsau copilul acasă (se pare că locuiau la vreo 200 m distanță). Odată ce femeia a fost urcată în ambulanță, gașca noastră s-a spart. Ne-am salutat între noi, iar tipul cu studii medicale a spus ceva ce gândisem și eu, fără să exteriorizez: „Mersi că mi-ați redat încrederea în România, să nu mai plec din țara asta”.

Într-adevăr, toată mobilizarea asta spontană parcă mi-a redat și mie încrederea în societate. Înainte să dau peste oamenii ăștia, m-aș fi așteptat ca lumea să treacă pe lângă tine când ești în dificultate; să-ți întoarcă spatele când ceri ajutor; poate chiar să te filmeze și să râdă de tine pe net. Din contră, tipii ăștia au sărit în ajutorul unei străine din proprie inițiativă. Un gest superb și neașteptat care arată că mai sunt și oameni buni printre noi.

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile