Mare atenție când cumperi mobilă de pe OLX: poți găsi zeci de mii de euro ascunși prin sertare

Share
62
Tweet
Foto ilustrativ Foto: 123RF, screenshot OLX.ro

Chiar asta i s-a întâmplat unui tânăr de 33 de ani din județul Timiș, deci nu-i un scenariu SF.

Samuel Stănici, muncitor în Construcții în satul satul Bichigi din Timiş, căuta la un moment dat să-și mobileze locuința cu o comodă. A găsit una numai bună pe OLX, second-hand, vândută de-un bărbat din Arad. A inspectat-o interior-exterior înainte s-o cumpere, dar s-ar putea să aibă nevoie de ochelari, pentru că nu a văzut absolut nimic înăuntru.

În schimb, unul dintre copiii lui, cotrobăind prin comodă o săptămână mai târziu, a dat peste o cutie metalică plină cu bancnote de 500 Euro. Samuel și soția lui s-au pus pe numărat, descoperind că întreaga comoară valora 95.000 €. Suficient încât data viitoare să-și poată lua o comodă nou-nouță, printre altele.

Oricum, în loc să creadă că i-a pus Dumnezeu mâna în cap, bărbatul s-a simțit testat de ăl’ de sus: „Eu cred că Dumnezeu m-a încercat să vadă cât sunt de legat de bani. [...] Eu am vrut ca banii să meargă unde trebuie şi atâta tot. Important e cum te pui seara în pat”, recunoaște Samuel.

A urmat o noapte albă plină de paranoia și semne de întrebare: „Adevărul e că nu m-am bucurat, a fost un stres, pentru că nu ştiam ce e cu banii. Toată noaptea nu am dormit. Nicio clipă nu m-am gândit că sunt banii mei. Aveam impresia că toate maşinile se opresc la mine la poartă. [...] Aveam impresia că m-a pus cineva la probă, că vine o mafie la mine”.

Samuel Stănici și comoda în care a găsit banii Foto: Adevărul | adevarul.ro/locale/timisoara/exclusiv-tanar-descoperit-95000-euro-intr-un-dulap-second-hand-cumparat-internet-facut-mai-departe-1_5be96590df52022f756500b0/index.html

Împreună cu un prieten de la biserica penticostală din Bichigi, Samuel a dat o fugă până-n Arad și s-a apucat să-i tragă de limbă pe vecinii vânzătorului de pe OLX, încercând să afle cât mai multe despre el. Doar ce îi murise tatăl, iar acum bărbatul era în plin proces de renovare a locuinței lăsate-n urmă. A vândut tot mobilierul, ca să-l înlocuiască cu unul pe gustul lui, dar nu și-a făcut timp să verifice toate sertarele. Habar n-avea de bani.

Se pare că tatăl strânsese cei 95.000 Euro prin vânzarea unor proprietăți, iar averea fusese pusă deoparte special pentru fiu. Impresionat de onestitatea lui Samuel Stănici, bărbatul din Arad l-a recompensat cu 10% din sumă, adică 9.500 Euro: „Putea să păstreze banii, dar a decis să îi returneze. M-a mişcat. Rar mai găseşti aşa oameni”.

Chiar dacă Samuel spune că nu se aștepta la vreo răsplată (e, hai, ar fi fost culmea să nu se aleagă cu nimic în final), i-au prins de minune banii. Și-a plătit niște datorii și a instalat o centrală termică acasă. În plus, e tatăl a patru copii, deci bonusul e mai mult decât binevenit.

O poveste foarte drăguță, încheiată cu win-win. Degeaba vor zice unii că Samuel a fost fraier, că putea să păstreze toți banii și eventual să plece din țară, ca să fie în siguranță. Când te trezești personal într-o situație de-asta, începi să-ți faci griji pentru propria viață și mai ales pentru familie. Te aștepți oricând să-ți dărâme ușa interlopi cu cefe late care flutură katane prin aer. Vezi o dubă parcată vizavi, presupui automat că-i SRI-ul. N-ai de unde să știi ce ți se va întâmpla și nici nu te poți încrede în Justiția românească, să zici că până la urmă adevărul iese la iveală.

Decât o viață întreagă trăită cu morcovu-n cur, înconjurat de bani pe care ți-e frică să-i cheltui, mai bine un trai rezonabil și cinstit, să poți închide ochii când pui capul pe pernă.

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile