Misterul din jurul nașterii lui Iisus Hristos: chiar e 25 Decembrie ziua lui?

Share
31
Tweet

„Astăzi s-a născut Hristos, / Mesia chip luminos” e un colind foarte drăguț, dar nu ar trebui cântat azi.

Niciun pasaj din Biblie nu precizează clar data nașterii lui Iisus, nici măcar luna respectivă, dar – oricum - e puțin probabil ca aceasta să fie decembrie. Sunt câteva indicii în acest sens, unele dintre ele – strecurate prin Evanghelia după Luca:

„[...] s-a împlinit vremea când trebuia să nască Maria. / Şi a născut pe Fiul ei cel întâi născut, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei. / În ţinutul acela, erau nişte păstori care stăteau afară, în câmp, şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor” (Luca 2:6-8). Iisus s-a născut în Betleem, Cisiorania, o regiune în care nopțile de decembrie nu sunt tocmai blânde. Spre exemplu, AccuWeather spune că în noaptea asta vor fi 4 grade în Betleem, după o zi ploioasă. Bible.org scrie că păstorii și-ar fi ținut oile la adăpost în nopțile de iarnă, nicidecum în mijlocul câmpului.

Apoi, același Luca ne vorbește despre un recensământ ordonat de împăratul Cezar August: „În vremea aceea, a ieşit o poruncă de la Cezar August să se înscrie toată lumea. / Înscrierea aceasta s-a făcut întâia dată pe când era dregător în Siria Quirinius. / Toţi se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui. / Iosif s-a suit şi el din Galileea, din cetatea Nazaret, ca să se ducă în Iudeea, în cetatea lui David, numită Betleem, pentru că era din casa şi din seminţia lui David, / să se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată”.

Aici sunt două probleme: 1) ce om în toate mințile ar chema populația la recensământ în decembrie, când drumurile probabil că erau înghețate, iar lumea trebuia să meargă pe jos? 2) distanța de la Nazaret la Betleem e de aprox. 160 km; e improbabil ca Maria, gravidă fiind, să fi parcurs toată distanța asta prin ger, pe jos.

Astronomul australian Dave Reneke e convins că lucrurile nu stau așa. Călătorind digital în trecut cu ajutorul unui software de simulare a mișcării astrelor, Reneke a descoperit un eveniment interesant pe cer în perioada nașterii lui Hristos. E vorba despre suprapunerea (din perspectiva noastră) planetelor Venus și Jupiter, fenomen care s-a concretizat într-o strălucire puternică. Reneke e 100% sigur că lumina asta puternică e steaua pe care au zărit-o magii, cea care le-ar fi indicat nașterea lui Iisus. Apropo, astronomul spune că fenomenul a avut loc pe 17 iunie, ceea ce înseamnă că asta ar putea fi data adevăratului Crăciun.

Magii urmărind steaua (foto: pixabay.com)

Putem să aruncăm o privire și prin Coran, în Sura 19 - „Maria”. Versetele 23-25 spun așa: „Durerile facerii o cuprinseră la rădăcina unui curmal. Ea spuse: „Vai mie! Ce bine ar fi fost de-aș fi murit înainte și acum aș fi fost de mult uitată! / De la picioare însă, fu strigată: <<Nu te mâhni! Domnul tău a făcut să țâșnească un izvor la picioarele tale. / Scutură către tine curmalul! El va face să cadă asupra ta curmale coapte>>”. Dacă e să credem că Maria a mâncat într-adevăr niște curmale coapte fix înainte să nască, trebuie să ținem cont de faptul că – în Emisfera Nordică – finicul/curmalul înflorește în februarie, iar maturarea fructelor are loc prin septembrie.

Basorelief al zeului Saturn (foto: wikipedia.org)

De ce îl sărbătorește lumea pe Iisus de 25 Decembrie?

Biserica a declarat oficial 25 Decembrie ca zi a nașterii lui Iisus abia în anul 440. Data asta a fost stabilită pentru a coincide cu Saturnalia, o sărbătoare de pe vremea Romei Antice, organizată cu ocazia solstițiului de iarnă, care celebra lungirea zilei și îmbogățirea treptată a recoltelor. Din motivul ăsta, Saturnalia era tratată ca ziua (re)nașterii Soarelui. Romanii îi închinau sacrificii zeului Saturn, după care își făceau cadouri între ei, petreceau și se îmbătau. Fuzionarea celor două sărbători a favorizat adoptarea creștinismului de către păgâni.

Sursa: Noizz.ro

Topic-uri

Craciun 25 decembrie iisus hristos nasterea lui iisus cand s-a nascut iisus biblia
Arată comentariile

NOIZZ URBAN BY FANTA

Vezi și