O bacterie rezistentă la antibiotice se răspândește rapid în spitalele din întreaga lume

Share
16
Tweet
bacterie Foto: shutterstock.com

Și cum nu era suficient tabloul negru din spitalele românești, acum o nouă bacterie rezistentă la antibiotice se răspândeşte în spitalele din întreaga lume.

Spitalele din România colcăie de infecții, dar dezinfectanții sunt un lux. Și dacă credeai că mai rău de atât nu se poate, oamenii de știință din Australia au descoperit o bacterie rezistentă la toate antibioticele cunoscute, care se răspândeşte cu viteza luminii în spitale.

Cercetătorii de la Universitatea din Melbourne au realizat teste în 78 de spitale din 10 țări, iar în toate instituțiile medicale a fost indentificată această bacterie.

Poartă denumirea de Staphylococcus epidermidis și poate fi întâlnită în mod frecvent pe pielea umană. După ce au analizat-o atent, oamenii de știință au descoperit că această bacterie a suferit o serie de mutații, care au făcut-o să devină rezistentă la antibiotice.

“Am început cu eşantioane din Australia, apoi cu alte mostre obţinând în final o imagine globală şi constatând că bacteria este prezentă în numeroase ţări şi în multe instituţii din întreaga lume”, a declarat pentru AFP Ben Howden, director al Unităţii de diagnostic microbiologic al Laboratorului de sănătate publică din cadrul Institutului Doherty al Universităţii din Melbourne.

Bacteria este înrudită cu stafilococul auriu, rezistent la antibioticul meticilină (MRSA).

Specialiștii susțin că sunt în pericol pacienții cu catetere şi proteze și că bacteria se răspândește în secțiile de terapie intensivă.

”Nu există nicio îndoială că rezistenţa la antibiotice este unul dintre cele mai mari pericole pentru sistemul medical la nivel mondial”, a adăugat Howden.

În cazul ăsta, mai are rost să spunem că România este pe primul loc în Europa la infecţii nosocomiale (intraspitaliceşti), cu peste 8.000 de cazuri raportate în 2010? Acum, imaginează-ți cum arată situația la ora actuală...

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile