Românii, codași la citit – Cât timp alocă lecturii?

Share
Tweet
tmip citit Foto: facebook/World Economic Forum

„Ai carte, ai parte”, spune o vorbă din popor. Oare principiul ăsta se aplică și la români?

Te-ai gândit vreodată cât citesc românii intr-un an?

Forumul Economic Mondial a publicat rezultatele unor cercetări care s-au desfășurat în 15 țări din Uniunea Europeană în perioada 2008-2015, în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 20 și 74 de ani.

În luna aprilie a acestui an, Forumul Economic Mondial a prezentat o cercetare bazată pe o metodologie ușor diferită. Cercetătorii au verificat timpul mediu pe care îl alocă cititului oamenii din 15 țări din Uniunea Europeană. S-a demonstrat că estonienii care au citit 13 minute pe zi au fost cei mai buni. Polonia a ocupat locul 2, iar cea mai gravă situație a fost în Franța (2 minute), urmată de România, Italia, Austria (5 minute).

În trecut, potrivit unui studiu IRES, peste o cincime din români au mărturisit că nu citesc deloc cărţi, în timp ce peste o treime au susținut că au citit o carte în ultima lună.

În 2016, locuitorii din 15 țări din UE au cheltuit peste 90 de miliarde de euro pe cărți, ziare și papetărie, ceea ce reprezintă 0,6% din PIB-ul UE sau aproximativ 200 EUR (240 USD)/cetățean.

Studiul arată, de asemenea, că femeile citesc mai multe cărți decât bărbații în toate țările studiate, dar bărbații petrec mai mult timp cu cartea în mână.

Tu când ai citit ultima dată o carte?

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile