El este omul cu braț de aur – Sângele lui a salvat viața a peste 2,4 milioane de copii

Share
86
Tweet
James Foto: Serviciul "Donări Sânge" al Crucii Roşii australiene

Am dori să auzim mai des astfel de povești. Timp de șase decenii, australianul James Harrison a salvat viața a 2,4 milioane de copii, donând sânge în fiecare săptămână.

Sângele lui conține un anticorp care salvează de la moarte copiii care suferă de boala Rhesus, o formă de anemie severă. Medicii au descoperit că sângele lui Harrison conține anticorpi care ar putea fi folosiți pentru a crea injecții Anti-D.

Așa că barbatul a început să doneze sânge aproape în fiecare săptămână timp de 60 de ani pentru a salva viețiile micuților.

Se presupune că Harrison are acest tip de sânge din cauza transfuziile pe care le-a primit atunci când avea 14 ani, după o operație.

„Fiecare pungă de sânge este prețioasă, dar cel al lui James este extraordinar într-un mod particular. Sângele lui este, de fapt, folosit pentru a produce un medicament care salvează vieți, dat mamelor al căror sânge poate ataca fătul. Fiecare stoc de injecții de Anti-D care a fost făcut vreodată în Australia a provenit din sângele lui James“, a declarat un reprezentant de la Crucea Roșie.

Ajuns la vârsta de 81 de ani, cel al cărui sânge a schimbat destine a fost nevoit să iasă la pensie, deoarece în Australia nu mai poți dona sânge după această vârstă.

Cu toate astea, James este considerat erou național în Australia, câștigând chiar și numeroase premii pentru generozitatea sa, inclusiv Medalia Ordinul Australiei.

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile