Starbucks te învață limbajul semnelor în timp ce-ți bei cafeaua

Share
Tweet
Starbucks Signing Store din Washington DC, SUA Foto: Screenshot video Facebook/Starbucks

Și nu te costă nimic în plus pe lângă prețul cafelei. Care nu-i tocmai un chilipir, ce-i drept.

Starbucks a deschis săptămâna asta cel de-al doilea Signing Store al francizei, adică o cafenea gândită special pentru persoanele surde sau cu deficiențe auditive. Toți angajații localului din Washington DC știu la perfecție limbajul mimico-gestual, ca să-și poată servi prompt clienții care depind de tipul ăsta de comunicare.

Foto: Joshua Trujillo / Starbucks Newsroom (Starbucks)

Cafeneaua s-a deschis pe lângă Universitatea Gallaudet, o instituție privată dedicată studenților surzi sau cu deficiențe de auz. Chiar și printre angajații noului Starbucks sunt câteva persoane surde. Le recunoști după șorțurile speciale: sub logo-ul firmei e imprimată traducerea „Starbucks” în limbajul semnelor. Restul angajaților poartă șorțurile clasice cu care ești obișnuit.

Foto: Joshua Trujillo / Starbucks Newsroom (Starbucks)

Dar ești binevenit aici și dacă nu ai probleme cu auzul. Îți poți comanda băutura cu ajutorul unui notepad digital, ca să înțeleagă și un barista surd ce anume vrei.

În fiecare săptămână e expusă în cafenea traducerea în limbajul mimico-gestual al unui anumit cuvânt sau al unei sintagme. Spre exemplu, „cafea” sau „fără gheață” sau „pahar mediu”. Cine trece măcar săptămânal pe acolo învață gesturi noi fără să vrea. Sunt cursuri gratuite, dacă nu luăm în calcul prețul cafelei.

Primul Signing Store Starbucks a fost deschis tocmai în 2016, în Kuala Lumpur (Malaezia). Le-a mers bine, din moment ce americanii împrumută acum același model. Ar fi mișto să vedem unul și în România, că mesajul e super: promovarea toleranței față de persoanele cu deficit auditiv și integrarea lor în societate. Toate astea în timp ce-ți bei liniștit cafeaua.

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile