ASOS lansează o salopetă pentru oameni cu dizabilități (și nu numai), iar asta ne arată că 2018 este despre incluziune!

Share
13
Tweet
Foto ilustrativ

De parcă am fi avut nevoie de mai multe motive să iubim brandul ASOS, acesta tocmai a lansat o salopetă rezistentă la apă, în culori vii, pentru oamenii cu dizabilități, iar povestea din spate este chiar simpatică!

Pentru salopeta în valoare de $64, s-a lucrat în strânsă legătură cu sportiva paralimpică (de asemenea, reporter BBC) Chloe Ball Hopkins.

ASOS

Are un design all-inclusive, cu fermoar dublu pentru sacou și pantaloni, astfel încât să poți purta doar o parte sau ca set, manșete ajustabile pentru a schimba lungimea mânecii și un tiv mai lung în spate pentru a menține costumul. E perfectă pentru festivaluri!

De fapt, de aici a pornit și ideea. Vara trecută, Chloe susține că se afla la un festival, când, dintr-o dată, a început să plouă (Electric Castle vibes, much?).

Pentru a se proteja de ploaie, s-a acoperit cu covorașe din portbagajul mașinii - ăsta a fost momentul în care s-a simțit inspirată!

ASOS

A decis că trebuie făcut ceva și atunci a venit cu conceptul de echipament all-in-one și caracteristicile pe care le are. După ceva cercetări online, a început să se gândească la companiile care ar putea înțelege și accepta ideea ei.

Încântați, cei de la ASOS au răspuns și totul s-a materializat în numai câteva luni! Chloe declară că salopeta este atât de mișto, pentru că este potrivită tuturor oamenilor, nu doar celor cu dizabilități, iar motivul principal este de a face moda accesibilă și incluzivă.

Chloe

Nu este prima dată când ASOS face o mișcare de genul. În primăvara lui 2018, pe platforma lor, au creat o nouă tehnologie cu realitate augmentată, care permite cumpărătorilor de toate dimensiunile să vadă cum va arăta îmbrăcămintea pe diferite tipuri de corpuri.

Chloe

În vara anului trecut, ne-au încântat cu o campanie editorială care prezenta noua colecție de costume de baie, în fotografii neatinse de programe de retușare, în ideea de a arăta că frumusețea nu înseamnă perfecțiune.

Brandul are o pagină pe site-ul web Asos, detaliind angajamentul față de diversitate și incluzând persoanele cu dizabilități. GG, ASOS!

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile