Descoperă absolvenții Diploma Selected 2017 în cadrul SHOW OFF Romanian Design Week

Share
Tweet

Dacă te-ntrebi care-i treaba cu acest SHOW OFF de care cu siguranță ai tot auzit zilele astea, află că este vorba de o serie de evenimente conexe expoziției centrale Romanian Design Week (din Cobălcescu 45 și pe care să nu o ratezi sub nicio formă), eveniment ce se desfășoară în continuare până pe 28 mai.

Unul din punctele focale ale SHOW OFF 2017 îl reprezintă Diploma Selected, expoziție organizată de The Institute, cu sprijinul UniCredit Bank, care aduce în atenția publicului larg o serie de lucrări de diplomă ale absolvenților din domeniul designului și al artelor vizuale. Anul acesta, la Diploma Selected poți să cunoști 14 absolvenți în urbanistică, peisagistică, arte textile, fashion, arhitectură, foto-video & more, aleși cu atenție de 13 curatori, fiecare profesionist în domeniul său, inclusiv Cornel Lazia (fotograf), Eugen Pănescu (arhitect) sau Mirela Bucovicean (fondator Molecule F). Nouă ne-a plăcut și ți-l recomandăm cu drag, mai ales că se desfășoară la Palatul Universul - la Mezanin -, unul din cele mai creative locații din București. Iar dacă tot ai de gând să mergi, nu rata nici celelalte eveniment din cadrul SHOW OFF, care se desfășoară tot aici: UYDA by Ubikubi de la FIX mad și expoziția ADCE de la Apollo Barul.

Sursa: Noizz.ro

Arată comentariile