Electric Castle: cel mai marfă festival de la care pur și simplu n-ai cum să lipsești anul ăsta

Share
67
Tweet

Înainte ca Electric Castle să aibă startul în 2018, echipa NOIZZ a fost în Bonțida, la castel.

Am revăzut spațiul de poveste în care se va întâmpla magia, am admirat împrejurimile și ne-am imaginat cât de tare va fi odată ce toate lucrurile vor fi puse la punct, iar EC își va deschide porțile pentru public.

Ne-am dorit să te introducem puțin în atmosferă și să te facem să aștepți cu nerăbdare cele 5 zile de distracție, plănuite în detaliu pentru tine.

Noi românii avem o vorbă tare - „la pomul lăudat să nu te duci cu sacul”, știi? La EC 2018, vorba asta nu se aplică pentru că poți veni cu așteptări mai înalte decât Everestul și tot o să fii dat pe spate de organizarea impecabilă, surprizele oferite, spațiul imens pe care-l ai la dispoziție, cât și artiștii mișto care vor urca pe scene.

Sunt mare fan al event-ului, deoarece vin aici să mă relaxez, să mă simt bine și să dansez până mă dor picioarele, așa cum n-am aproape niciodată timp s-o fac în oraș.

Locul ăsta plin de istorie și natura este un fel de vacanță pentru mine și dacă mă uit în jur, la oamenii care sunt în jurul meu, îmi dau seama că nu-s singurul care gândește așa.

Suntem o generație de oameni pe repede-înainte, mereu cu informații noi la activ, mereu cu un picior gata de plecare, prinși între birou și casă, cu puțin timp rămas pentru suflet. Băi, Electric Castle e despre tine și sufletul tău.

No bullshit, sincer! Aici vii cu prietenii și te întâlnești cu prieteni noi, înveți să iubești ploaia și ai mereu certitudinea că soarele tot răsare in the end.

E terapeutic dacă stai să te gândești bine - muzica live, party-urile nebune de la castel și toată energia asta pozitivă din jur o să-ți dea reset și restart!

5 zile vei fi printre oameni care zâmbesc mai mereu, iar asta înseamnă EC - un spațiu marfă, unde știi că te vei simți bine, indiferent de oră sau de vreme!

EC

Succesul este LIVE la Electric Castle

Toată experiența pe care am avut-o înainte de festival a fost datorată unui proiect mișto în care ne-am băgat - acela de a transmite un mesaj simplu, prezent și extrem de important: succesul este despre prezent.

Ciuc Premium reinventează succesul printr-o campanie care ne aduce aminte că importantă este călătoria și nu destinația.

Succesul este despre lucrurile mici, lucrurile care ne bucură zi de zi și cele care ne fac viața mai frumoasă.

Succesul? Societatea ne-a învățat că succesul este despre lucrurile materiale și trebuie să muncim mult să-l atingem. Dar adevărul este că succesul nu trebuie așteptat, ci este despre acum, despre prezent, este LIVE.

EC

Succesul este despre prieteni și zâmbete și momente de pus în ramă. În 2018, succesul este LIVE la Electric Castle, iar Ciuc te invită să trăiești această experiență din plin, alături de cei dragi.

Succesul este despre muzică bună și dans în ploaie, este despre clipele în care mii de oameni cântă în cor aceeași melodie și diminețile târzii în care povestim la o bere despre cât de mult ne-am distrat. Succesul este despre iubire și prieteni, despre vibe-uri pozitive și distracție.

Succesul este în fiecare clipă a vieții tale când zâmbești cu gura până la urechi și te simți bine! Succesul este LIVE!

Sursa: CIUC

Arată comentariile