La început am fost circumspect, după mult timp am decis să mă las să particip la genul acesta de manifestări, mai ales la Izvor, unde asociez toate concertele cu festivalul berii. Hate-ereala era și mai mare, poate pentru că acest festival se numește Yakasha, nume restilizat ca atunci cand eram în clasa a 8-a și voiam să impresionez fetele pe Mirc cu prescutări și licențe poetice. Pentru cine nu s-a prins, numele festivalului vine de la iac-așa.

Trecând de numele festivalului, faptul ca nu am văzut niciodată, la un festival organizat de primărie în Romania, atâtea toalete, beculețe și jandarmi care nu te lăsau cu sticle înăuntru (adică în parcul Izvor) m-a făcut să realizez că muzică balcanică unește oamenii.

Poate faptul că majoritatea românilor nu acceptă manelele ca fiind una dintre singurele forme de expresie culturală autohtonă, de după 1989, creează frustrare. Iar regăsirea atâtor clase sociale diferite dar iubitoare de ritm balcanic creează exact ceea ce încearcă UE să ne arate că avem, de peste 20 ani încoace, de multe ori într-un mod forțat: libertate, pluralism, multiculturalism, fraternitate.